Programul de Granturi Locale, Media și Comunicare, Apelul II: 8 redacții au fost preselectate după evaluarea administrativă şi tehnică

În decembrie 2020, Asociația Presei Independente (API) și Agenția pentru Dezvoltare Internațională a Germaniei (GIZ) au evaluat, în două etape – administrativă și tehnică, cele 16 propuneri de proiecte, depuse în cadrul Apelului II al Programului de Granturi Locale, Media și Comunicare, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de GIZ în parteneriat cu API.

Din totalul de 16 proiecte depuse, doar 12 au trecut evaluarea administrativă, celelalte 4 propuneri fiind respinse deoarece nu au întrunit cerințele obligatorii din Ghidul solicitantului. Ulterior, 12 proiecte au fost evaluate tehnic și numai 8 propuneri au acumulat punctajul minim necesar pentru admitere la următoarea etapă a evaluării – vizitele de documentare.

Lista celor 8 instituții media preselectate pentru vizite de documentare este disponibilă aici.

Rezultatele finale ale procesului de selectare vor fi publicate pe site-urile Eu4civilsociety.md și Api.md.

Proiectul „Societatea civilă şi media regionale în sprijinul reformelor europene, dezvoltării durabile și participării cetățenilor la consolidarea democrației locale” este implementat de API și își propune să ofere susținere financiară, instruire şi consultanță profesională organizațiilor societății civile şi mass-media regionale pentru promovarea valorilor europene în regiuni.

Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este finanțat de către Uniunea Europeană și este implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).