UE-GIZ // Sesiuni de inițiere finalizate
Sesiunea dată a avut loc online, organizațiile participând la aceasta conform tipurilor de granturi la care au aplicat(mici, medii și mari), în acest mod asigurându-se o mai bună comunicare pe parcursul ședințelor.
În cadrul acestor sesiuni participanții au avut ocazia să afle despre toți pașii necesari de a fi întreprinși de la începutul implementării proiectelor, metodele de achiziții, termenii de raportare (narativă și financiară), metode de comunicare ș.a., până la raportul final pe proiect și toate actele necesare (informație descrisă detaliat în Manualul Operațional pentru OSC-urile beneficiare de granturi).
Toți participanții au fost foarte interesați de tema sesiunii, acest fapt confirmîndu-se și multitudinii de întrebări, de interes comun, care au fost puse pe parcursul sesiunii.
În același timp, toți beneficiarii au fost anunțați despre demararea procesului de semnare a contractelor, care începe în data de 20 august 2020.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerii proiectului în regiunea de dezvoltare Nord sunt AO „Pro Cooperare Regională” și AO ”CASMED”.