Uniunea Europeană în suportul mass-media pentru informarea cetățenilor
În ultimii ani, Uniunea Europeană a sprijinit și continuă să susțină mai multe proiecte realizate de Asociația Presei Independente (API), care promovează valorile UE și beneficiile proiectelor europene implementate pentru cetățenii Republicii Moldova. La momentul actual, API realizează cu suportul UE, oferit prin intermediul GIZ Moldova, proiectul „Societatea civilă şi media regionale în sprijinul reformelor europene, dezvoltării durabile și participării cetățenilor la consolidarea democrației locale”. Prin acest proiect, este oferită susținere financiară, instruire şi consultanță profesională organizațiilor societății civile şi mass-media regionale pentru promovarea valorilor și a asistenței europene în regiuni. Astfel, 19 organizații de media din țară implementează granturi locale și desfășoară campanii de informare, mobilizare și implicare a cetățenilor pentru a contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai, inclusiv a serviciilor publice și la schimbarea atitudinii oamenilor față de mediul înconjurător.
I-am întrebat pe câțiva dintre beneficiarii Programului de Granturi Locale, Media și Comunicare:
- Ce semnifică pentru ei contribuția UE la desfășurarea activităților de abilitare și informare a cetățenilor? și
- Cum, în calitate de actori ai societății civile și media, vor putea continua astfel de inițiative în afara suportului UE?
Vitalie Hotnogu, Asociația Obștească „Cahul 2030”, realizează proiectul „Ce înseamnă Uniunea Europeană pentru Cahul”:
- Orice program înseamnă oportunități. Pentru noi acesta a însemnat în primul rând identificarea proiectelor finanțate de Uniunea Europeană și țările membre a UE în raionul Cahul. Pe de altă parte, publicul nostru țintă a aflat care este suportul UE pentru raionul Cahul și pentru fiecare cetățean al raionului în parte. Programul a permis soluționarea unor probleme stringente cu care se confruntă localitățile și cetățenii pe domeniile prioritare. Fără implicarea UE, nu credem că aceste probleme puteau fi soluționate în viitorul apropiat.
- În cazul dat, suportul UE a venit drept un impuls. Evident că acțiunile începute în acest proiect pot fi continuate. Important pentru un organizațiile de media, în general, și pentru o instituție media în particular, este să aibă acel suport la început, care îi va permite să-și continue activitatea și fără fonduri externe. În acest context, vrem să mulțumim Uniunii Europene care susține presa liberă din Republica Moldova prin programele sale, or, în realitatea zilei de azi și pe o piață dominată de politic, fără un astfel de suport e greu să faci presă de calitate, adică independentă și corectă.
Victoria Popa, publicația periodică „Gazeta de Chișinău”, realizează proiectul „Cetățean implicat, râul Ichel nepoluat!”
- Susținerea financiară a UE ne oferă posibilitatea să informăm și să sensibilizăm publicul cu privire la problema poluării apelor râului Ichel și la impactul acestei poluări asupra sănătății oamenilor. Informarea publicului vine și cu un șir de soluții pentru problemele de mediu cu care se confruntă localitățile noastre.
UE susține și activitatea redacției, oferindu-i posibilitate echipei redacționale să acorde o atenție sporită problemelor de mediu, adică să fie alături de oameni și să-i ajute. Prin intermediul acestui proiect vizităm mai multe localități din R. Moldova, astfel „Gazeta de Chișinău” devine cunoscută publicului larg și mai vizibilă, adunând mai mulți abonați.
- Până la implementarea acestui proiect, „Gazeta de Chișinău” a publicat texte din domeniul ecologiei, vom face la fel și după finalizarea proiectului, continuând să informăm publicul despre problemele ecologice ale localităților din R. Moldova și vom oferi soluții, căi pentru soluționarea acestora prin exemplele altor localități din țara noastră. De asemenea, vom urmări evoluția soluționării problemelor de mediu din localitățile vizitate.
Elena Cobăsneanu, Asociația Obștească „Info Dava”, Soroca, a realizat proiectul „Comunicare pentru schimbare”
- Datorită contribuției și sprijinului Uniunii Europene am avut posibilitatea de a aborda, în cadrul acestui proiect, câteva teme extrem de importante pentru Republica Moldova, în general și raionul Soroca, în special. Problemele ce țin de protecția mediului, managementul deșeurilor, eficiența energetică, aprovizionarea cu apă potabilă de calitate și, îndeosebi, construcția Stației de epurare mereu au fost în atenția noastră, iar acest program ne-a dat posibilitatea nu doar să sensibilizăm opinia publică, dar să și mobilizăm, într-o oarecare măsură, cetățenii să-și aducă aportul la rezolvarea problemelor comunitare. Am realizat o gamă largă de produse jurnalistice - materiale în ziar, materiale video, care au fost promovate pe toate platformele AO INFO DAVA și Observatorul de Nord, emisiuni cu genericul „Observatorul”. Pe paginile ziarului au fost descrise și promovate experiențele pozitive din mai multe localități din țară, dar și de peste hotare, în special a fost mediatizată experiența în domeniu a județului Buzău, care este înfrățit cu raionul Soroca. Mulțumim Uniunii Europene pentru contribuția oferită și ne exprimăm convingerea că astfel de proiecte sunt foarte benefice pentru abilitarea cetățenilor.
- Tematicile abordate în cadrul acestui program nu au „termen de prescripție” și vor fi actuale mereu. Rămâne actual și obiectivul nostru de a motiva cetățenii, dar și autoritățile să pună umărul la rezolvarea problemelor locale. De exemplu, rubrica creată de noi „Sesizează o problemă” va avea continuitate și sperăm ca, prin intermediul ei, să-i atenționăm pe toți și să-i mobilizăm la acțiuni concrete. Ne angajăm să mediatizăm și să promovăm exemplele pozitive din domeniu. Și INFO DAVA, și Observatorul de Nord suntem deschiși în continuare la colaborare și la schimb de experiență cu alte ONG-uri și surse media. Nu știm cât de mare este aportul nostru, dar credem că datorită contribuției UE în cadrul Programului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” am reușit să urnim din loc carul, iar construcția Stației de epurare la Soroca nu mai este utopie. La finele lunii august vor face primele lucrări în acest sens.
Andrei Bargan, Asociația Obștească „Prospect” din Cimișlia, realizează proiectul „Cartea Albă a proiectelor UE la nivel local”
- Contribuția UE este o motivare pentru locuitorii raioanelor Cimișlia, Leova și Basarabeasca să îmbunătățească viața la sate. De ce nouă, locuitorilor acestor orașe și sate, să ne fie indiferentă calitatea vieții noastre, când UE implică resurse pentru a o îmbunătăți?
În același timp, contribuția UE în abilitarea cetățenilor are efect de la nivel local.
- În calitate de ONG și de instituție media, vom continua inițiativele de acest fel și în afara suportului UE, deoarece am obținut abilități de colectare de fonduri, advocacy, de voluntariat. Prin acest program, activitatea noastră a căpătat și o responsabilitate civică. Proiectele UE ne-au învățat să activăm eficient inclusiv în condițiile stricte de pandemie Covid-19, mai ales în ceea ce ține de comunicarea online cu sursele și protagoniștii materialelor jurnalistice.
Ludmila Topal, postul de televiziune Bas TV, Basarabeasca, realizează proiectul „Через корректное информирование – к расширению прав и возможностей граждан в районе Басарабяска”
- На мой взгляд, вклад Евросоюза в реализацию проектов, направленных на расширение прав и возможностей граждан, не менее важен, чем финансирование инфраструктурных проектов, потому что большинство граждан Молдовы очень слабо вовлечены в процессы, связанные с идентификацией проблем населенных пунктов, с принятием решением на местном уровне. Люди плохо информированы о том, как они могут влиять на ход реализации проектов, какие методы контроля могут использовать. Благодаря помощи ЕС, представители местных сообществ становятся не просто наблюдателями или потребителями тех благ, которые кто-то им обеспечивает, а сами активно участвуют в улучшении качества своей жизни.
- Без поддержки ЕС нам будет сложнее продолжать работу, начатую в рамках проекта, потому что она предполагает немалые финансовые затраты, но мы будем искать возможности для продолжения этих инициатив, так как понимаем, что это важно для граждан - наших телезрителей и читателей. Обучение, которое наши менеджеры и журналисты прошли в ходе данного проекта, экспертная поддержка послужили их профессиональному росту, а это ресурс, который сложно измерить деньгами. Кроме того, мы еще на протяжении нескольких лет будем использовать в работе редакции оборудование, приобретенное за счет средств гранта, что для нашего местного СМИ тоже немаловажно.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).