UE // Programul de granturi locale al Uniunii Europene pentru regiunea de dezvoltare Centru menționat în Buletinul informativ al Delegației Uniunii Europene
UE // Programul de granturi locale al Uniunii Europene pentru regiunea de dezvoltare Centru menționat în Buletinul informativ al Delegației Uniunii Europene
A șasea ediție a Buletinului informativ al Delegației Uniunii Europene (lunile ianuarie-februarie 2021) menționează Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO ADR „Habitat”, dar și alți parteneri regionali ai proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, în contextul finalizării procesului de selectare a iniţiativelor depuse pentru cel de-al doilea apel de propuneri de proiecte în cadrul Programului de granturi locale (PGL) al Uniunii Europene.
Pe 9 februarie 2021, la Strășeni și Călărași, Ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a avut ocazia de a se întîlni cu organizațiile societății civile și de a le înmîna certificate de granturi noilor beneficiari de granturi în regiunea de dezvoltare Centru, care vor implementa proiecte în raioanele nominalizate:
· AO „Asociația Obștească pentru Copii și Tineret „FĂCLIA”
· AO ProEntranse
· AO Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Republica Moldova
· AO Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități
· AO Asociația Băștinașilor „ZUBREA”
· AO „Renașterea Rurală”
Beneficiarii de granturi vor realiza activități, care vizează implicarea cetăţenilor şi organizaţiilor societăţii civile în procesele decizionale, monitorizarea proiectelor de investiţii în domeniul aprovizionării cu apă şi canalizare, managementul deşeurilor, eficienţa energetică, precum şi a serviciilor locale.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerii proiectului pentru regiunea de dezvoltare Centru sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO „HABITAT”.
Sursa https://eucoopnews.md/