Reprezentanții societății civile din regiunea de dezvoltare Centru au participat la o masă rotundă privind procesul de monitorizare a proiectelor investiționale din fonduri europene
Beneficiarii Programului de Granturi Locale „Fii schimbarea: cetățeni implicați - comunități durabile” au participat vineri, 18 iunie, la o masă rotundă cu genericul „Momente-cheie în procesul de monitorizare a proiectelor investiționale din fonduri europene”.
Paticipanții la eveniment au fost ghidați de către experții din domeniul achiziților publice Maria Covalciuc și Vadim Țurcan. Totodată reprezentanții ONG-urilor au împărtășit experiența acumulată în procesul de abilitare și implicare a cetățenilor în monitorizarea proiectelor investiționale.
Experta în achiziții publice, Maria Covalciuc, le-a vorbit participanților despre etapele unei proceduri de achiziții publice, precum lansarea, evaluarea ofertelor, semnarea contractelor, realizarea lucrărilor, etc.
„Toate organizațiile care au obținut un grant în cadrul acestui proiect au activități de monitorizare. În cadrul acestei mese rotunde am discutat mai general despre cum are loc o achiziție într-un proiect investițional. Aceste informații vin în ajutorul grantiștilor pentru a înțelege experiența de monitorizare a achizițiilor”, a menționat Maria Covalciuc.
Despre particularitățile achizițiilor lucrărilor de construcții a vorbit și Vadim Țurcan, expert în achiziții publice.
„Misiunea mea este de a le transmite participanților informații despre metodele de bază prin care se formează prețul în construcții și anume cum se formează un deviz de cheltuieli, cum acesta trebuie să fie lecturat și înțeles”, a declarat Vadim Țurcan.
La eveniment a participat și reprezentatntul Direcției politici de dezvoltare regională din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, care a salutat implicarea societății civile în monitorizarea proiectelor europene în localitățile din Republica Moldova.
„La proiectele unde se implică cetățenii și societatea civilă în monitorizare acestora, în guvernanța locală atunci acestea sunt mai durabile. La fel, implicarea cetățenilor în guvernanța locală duce spre faptul că aceștia cunosc mai bine problemele cu care se confruntă comunitatea locală, la fel aceștia responsabilizează factorii de decizie și asigură transparența decizională, atunci când realizează ceva în acea localitate”, a punctat Ion Pânzari, consultant principal în cadrul Direcției politici de dezvoltare regională.
Cu un cuvânt de încurajare pentru beneficiarii de granturi a venit și reprezentatul ADR Centru, Vadim Grosu. „Țin să încurajez pe toți participanții de a avea curajul pentru a atrage fonduri de investiții pentru că este posibil atât la nivel local cât și nivel regional de obținut surse bune. La fel există posibilitatea de exitindere și de adus Europa și acasă.”
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Centru, partenerii de implementare a proiectului sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO „HABITAT”.