Programul UE de Granturi Locale, Media și Comunicare - Concurs de idei, anunță rezultatele finale ale procesului de selectare
Programul UE de Granturi Locale, Media şi Comunicare - Concurs de idei, implementat în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, a selectat 2 organizații ale societății civile locale de media și instituții mass-media care vor beneficia de suport pentru realizarea unor proiecte de promovare a bunelor practici, a parteneriatelor de succes, activismului şi implicării civice privind serviciile publice locale de calitate.
Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), iar partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).
Cele două organizații selectate sunt: AO Nord Press Club (Bălți) și Centrul pentru Politici, Inițiative și Cercetări ”Platforma”.
În următoarele luni (proiectele vor dura 3 luni), organizațiile vor realiza activități specifice îndreptate spre:
· informarea, sensibilizarea cetățenilor (în special din zonele rurale) privind avantajele și provocările legate de prestarea serviciilor publice, eficiență energetică și mediu, pentru a solicita acțiuni din partea autorităților publice;
· informarea cetățenilor despre necesitatea şi importanţa abonării și a plăților pentru servicii publice de calitate;
· promovarea bunelor practici, exemplelor pozitive, istoriilor și parteneriatelor de succes, activismului şi implicării civice la nivel local, care au contribuit la îmbunătăţirea serviciilor publice de calitate în regiuni.
Organizaţiile beneficiare au fost selectate după un proces complex de evaluare administrativă şi tehnică care a inclus, la ultima etapă, interviuri desfăşurate în regim online cu reprezentanții fiecărei organizaţii.
La concursul de idei au fost depuse 8 proiecte, doar 5 au trecut evaluarea administrativă, celelalte 3 propuneri fiind respinse deoarece nu au întrunit cerințele obligatorii conform Termenilor de Referință. Ulterior, 5 proiecte au fost evaluate tehnic și numai 3 propuneri au acumulat punctajul minim necesar pentru admitere la următoarea etapă a evaluării – vizitele de documentare. Urmare a vizitelor de documentare, au fost selectate organizațiile câștigătoare.
Proiectul „Societatea civilă şi media regionale în sprijinul reformelor europene, dezvoltării durabile și participării cetățenilor la consolidarea democrației locale” este implementat de API și își propune să ofere susținere financiară, instruire şi consultanță profesională organizațiilor societății civile şi mass-media regionale pentru promovarea valorilor europene în regiuni.