Despre promovarea eficientă: renunțăm să ne lăudăm și ne focusăm pe acțiuni concrete
Promovare nu înseamnă aglomerație de adjective despre cât ești de bun tu sau compania care o reprezinți, contează verbele, adică acțiunile care te reprezintă, iar cine nu există „pe Internet” nu există în câmpul informațional. Promovarea eficientă și vizibilitatea a fost tema atelierului destinat organizațiilor neguvernamentale, asociațiilor obștești și instituțiilor mass-media, organizat de Asociația Presei Independente (API) la 11-12 iunie 2021.
„Folosiți orice ocazie pentru a vorbi despre organizația dvs., la fel și despre dvs. personal”, i-a îndemnat experta Ludmila Andronic pe participanții la atelier. Chiar la începutul instruirii, ea a testat abilitățile de comunicare ale acestora, analizând modul în care s-a prezentat fiecare: „Trebuie să știți să vă prezentați în 30 de secunde și să spuneți lucruri despre voi sau despre organizația voastră, care se vor memora.”
Promovare nu este egal cu „să vorbești de bine despre tine”
„Este important să știm să vorbim despre noi fără prea multe adjective, or, promovare și vizibilitate nu înseamnă aglomerație de adjective. Pentru buna funcționare a sistemului de comunicare, atât în organizații, dar și în mass-media, renunțați la multitudinea de adjective, treceți la verbe. Comunicarea despre activitățile unei organizații trebuie exprimată în verbe, în acțiune: facem, colectăm, a explicat experta.
Cine este publicul tău, cui te adresezi? „Tuturor” nu există!
„Trebuie să vă poziționați corect, să vă găsiți auditoriul și mai apoi să începeți promovarea, să știți exact cui anume vă adresați. Nu te poți adresa tuturor, oamenii au diferite vârste, diferite interese, de aceea trebuie să vedem ce valori comune împărtășesc aceștia. Pentru organizațiile neguvernamentale, relațiile publice sunt mult mai importante decât partea de publicitate, deoarece aceasta creează un efect imediat, iar PR-ul – unul de durată. Să comunicăm despre problemele pe care le soluționăm, despre situația la zi pe domeniul respectiv, despre modul în care oamenii pot contribui la soluționarea acestor probleme. Anume asta este comunicarea explicativă, cu scopul de a consolida relațiile publice”, spune L. Andronic.
Tot ce contează în spațiul virtual este conținutul original
Instruirea s-a desfășurat în format mixt, iar jurnaliștii și reprezentanții organizațiilor societății civile prezenți în sală, dar și cei conectați online la eveniment, peste 35 de persoane, au remarcat aspectele noi ale domeniului comunicării și vizibilității, pe care le-au aflat în timpul atelierului.
„A fost un training interesant, util, m-am simțit liberă să întreb orice. Pentru mine au fost lucruri noi, dar și chestii pe care le cunoșteam și care mi s-au confirmat. Am învățat cum să mă prezint, iar de azi încolo anume așa voi face. Mi-am reconfirmat că înțeleg auditoriul pentru care scriu. Am înțeles că tot ce contează pe digital este conținutul original, bine țintit și în beneficiul oamenilor”, spune Natalia Munteanu, reporteră la „Gazeta de Chișinău”.
Sergiu Niculiță este producător la postul de televiziune TV 8, dar se ocupă și de promovarea pe rețelele sociale. „Un lucru interesant pe care l-am aflat este tehnica cabinei de lift, nu credeam că este atât de importantă prezentarea noastră sau a companiei pe care o reprezentăm și să spunem ceva care să se memoreze. De asemenea, foarte important - să vorbim despre noi la prezent. Al treilea aspect important este cum ne adresăm publicului nostru și ce instrumente de comunicare utilizăm”, a explicat Sergiu.
Natalia Mereuță, reprezentanta Asociației obștești Dezvoltarea Durabilă „Mileniul III” din raionul Sângerei a mărturisit că pentru organizațiile regionale este mai greu să se facă remarcate, iar după această instruire va încerca să promoveze mai activ activitățile organizației pe alte rețele, și anume Instagram și LinkedIn.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).