Beneficiarii Programului de granturi al UE și-au consolidat capacitățile în domeniul planificării participative a serviciilor publice locale
Pe parcursul a două zile, 24 și 26 noiembrie 2020, organizațiile beneficiare ale Programului de granturi locale (PGL) al UE au participat la un program de instruire la tema mobilizării comunitare și planificării participative a serviciilor publice locale. Evenimentul a fost organizat ca parte a activităților de consolidare a capacităților organizațiilor societății civile în cadrul proiectului ”Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de către Uniunea Europeană (UE) și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Pe parcursul instruirii, participanții au aflat mai multe despre factori de succes privind participarea cetățenilor în planificarea serviciilor publice locale; principalele etape ale planificării și monitorizării participative a serviciilor publice locale; analiza participativă a contextului local privind dezvoltarea serviciilor publice; elaborarea obiectivelor și acțiunilor prioritare pe baza alternativelor/soluțiilor oferite de cetățeni.
De asemenea, atât experții invitați, cât și beneficiarii PGL, au avut posibilitatea să-și împărtășească experiențele cu privire la mobilizarea și planificarea participativă, precum și concluziile și lecțiile învățate pe parcursul activității în domeniu.
Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” și Programul de granturi locale este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).