UE // Activitate de rețea pentru OSC-urile din cadrul Programului de Granturi Locale din Regiunea Sud
La data de 17 iunie 2021, toate Organizațiile Societății Civile din cadrul Programului de Granturi Locale din Regiunea Sud s-au întrunit într-o activitate de rețea, organizată de Asociația Obștească Centrul ”CONTACT-Cahul”.
Prima parte a evenimentului a fost axată pe întocmirea Planului de acțiuni a Rețelei de OSC-uri.
După aceea, OSC-urile au făcut un schimb de practici pozitive din procesul de implementare a proiectelor de abilitare a cetățenilor și au prezentat principalelor rezultate intermediare obținute în domeniile de referință: Aprovizionare cu Apă și Canalizare, Managementul Deșeurilor Solide, Schimbări de Mediu și Eficiență Energetică.
Dna Elena Spînu, reprezentanta Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, a menționat că toate aceste rezultate au fost posibile doar datorită implicării active a societății civile.
A doua parte a evenimentului a fost una instructivă, avînd drept obiectiv formarea capacităților OSC-urilor în realizarea proiectelor în domeniul Eficienței Energetice.
Politicile locale și rolurile actorilor locali în contextul eficienței energetice au fost prezentate de expertul național, dl. Victor Parlicov. De asemenea s-a discutat despre procesul de aderare la Convenția primarilor din perspectiva eficienței energetice și instrumentele de finanțare a domeniului vizat.
”Convenția primarilor privind clima și energia este o inițiativă a UE, care încurajează Autoritățile Publice Locale să adere benevol la obiectivele generale ale UE în domeniul energiei și climei”, a menționat dl. Victor Parlicov.
Expertul tehnic al AO „Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile”, dl. Piotr Camarov, a împărtășit experiența AO AEER în implementarea proiectelor de eficiență energetică și a specificat că societatea necesită o implicare maximă pentru dezvoltarea acestui domeniu.
La finalul sesiunii de instruire, participanții au aflat cum se poate de promovat eficiența energetică, care sunt cele mai bune activități de comunicare și conștientizare a populației privind eficiența energetică, fiind curați de dna Lilia Curchi, expertă în comunicare AEER.
Această activitate este parte a Programului de Granturi Locale, lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene. Partener al proiectului în Regiunea de Dezvoltare Sud este Asociația Obștească Centrul ”CONTACT-Cahul”, care implementează proiectul ”Suport în Abilitarea cetățenilor din Regiunea de Dezvoltare Sud” ca parte a proiectului național „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” finanțat de Uniunea Europeană și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Perioada de implementare este 1 octombrie 2019 – 30 septembrie 2021.