103 propuneri de proiect în cadrul programului de granturi locale „Fii schimbarea: Cetățeni Implicați – Comunități Durabile”, Regiunea de Dezvoltare Centru
Până la termenul limită de prezentare a propunerilor de proiect – 31 ianuarie 2020, au fost depuse 103 propuneri de proiecte din partea ONG-urilor care își doresc să implementeze proiecte în localitățile din Regiunea de Dezvoltare Centru. Propunerile de proiect urmează a fi evaluate în decurs de până la două luni. În rezultatul evaluării propunerilor de proiect, organizațiile selectate vor încheia acorduri de grant și vor începe implementarea acestora.
Programul de granturi face parte din proiectul „Fii schimbarea: Cetățeni Implicați – Comunități Durabile”, implementat de Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER, în parteneriat cu AO „HABITAT”. Proiectul este implementat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) În cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de UE și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova).
Proiectul are drept obiectiv stimularea implicării organizațiilor societății civile în procesele decizionale, inclusiv în guvernanța proiectelor de investiții publice în următoarele sectoare: aprovizionare cu apă și canalizare (AAC), managementul deșeurilor solide (MDS), eficiență energetică (EE), probleme de mediu aferente serviciilor locale, ceea ce va conduce la creșterea transparenței și responsabilizarea autorităților publice. În cadrul proiectului, vor fi acordate granturi unui număr de circa 30 de ONG-uri, urmărind stimularea participării active în procesul decizional al autorității publice la nivel local și regional, precum și promovarea ideilor cu privire la dezvoltarea durabilă a comunităților locale.