UE // Forumul „Fii schimbarea: cetățeni implicați - comunități durabile” – platformă de comunicare și colaborare eficientă pentru soluționarea problemelor la nivel local în Regiunea Centru

Beneficiarii de granturi din proiectul „Fii schimbarea: cetățeni implicați - comunități durabile”, cetățeni activi și reprezentanți ai Autorităților Publice Locale din Regiune Centru, au participat pe 6 și 7 august la un Forum, unde împreună cu mai mulți experți au analizat și dezbătut probleme și au  identificat soluții în domenii precum Managementul deșeurilor solide, Eficiența energetică, dar și Implicarea cetățenilor la nivel local. La fel, s-a lucrat la proiecte de echipă sub forma de flash-moburi, dar și la elaborarea în cadrul atelierelor practice a planurilor de acțiuni comune pentru fiecare din cele 3 domenii menționate.  Unul din rezultatele importante ale Forumului a fost constituirea Alianței de Dezvoltare Eficientă a Regiunii Centru, acest nume, precum și abreviatura (ADER Centru), fiind identificată în cadrul dezbaterilor de însăși participanții la eveniment.

„Sunt aici pentru a ajuta la facilitarea constituirii Alianței în Regiunea Centru, în special să-i ghidez pe participanți să găsească o misiune, un scop, să-și facă un plan de acțiuni, să identifice problemele, prioritățile pe care ar dori să le abordeze în cadrul Alianței. La fel să vadă cum pot colabora împreună pentru a obține rezultate remarcabile”, ne spune Elena Nofit, expert.

Directoarea programului de granturi locale „Fii schimbarea: cetățeni implicați - comunități durabile”, Ala Revenco, susține că crearea Alianței este una foarte importantă, deoarece societatea civilă are nevoie de platforme de colaborare și realizare a activităților comune, pentru a avansa în soluționarea multitudinii de probleme cu care se confruntă la nivel local, fapt care le va permite să crească impactul pozitiv în domenii ce țin de dezvoltarea serviciilor locale și abilitarea cetățenilor în Republica Moldova.

„Fiecare dintre noi este diferit, vede în felul său unele lucruri, aspecte, prin asta noi suntem unici, dar toți suntem uniți prin aceleași idei, scopuri, vrem să contribuim la dezvoltarea localității, comunității unde trăim, muncim. De asta ne preocupă acele probleme, precum protecția mediului, managementul deșeurilor solide, implicarea societății civile, suntem toți pe aceeași platformă, iar împreună vom fi mai vociferanți și desigur auziți”, a declarat Ala Revenco.

Pentru a asigura coeziunea grupului și sporirea performanței activităților comune pe durata celor două zile ale evenimentului, activitățile Forumului au debutat cu sesiuni de teambuilding, realizate de expertele Stela Stratilă – Sîrbu și Tatiana Lungu, în cadrul cărora participanții au avut posibilitatea să se cunoască, să comunice și să realizeze proiecte de echipă.

„Activitatea de teambuilding a avut un scop bine determinat de a face o coeziune pe participanți pentru ca ulterioara activitatea în cadrul Alianței să fie mai eficientă și cu mai puține probleme de organizare. A fost un teambuilding foarte activ, persoanele au lăsat într-o parte toate regalele, s-au implicat, au fost foarte participativi, ceea ce demonstrează că pe viitor pot conlucra împreună și să aplice și la proiecte”, menționează Stela Strătilă – Sîrbu.

Și mai mulți reprezentanți ai Autorităților Publice Locale din Regiunea Centru, prezenți la Forum, au luat parte activă la toate atelierele și sesiunile de capacitare, fapt care ajută la eliminarea barierelor în comunicarea dintre APL și societatea civilă, dar și așezarea tuturor părților interesate la aceiași masă de discuții, pentru a determina soluții privind implicarea societății civile și valorificarea potențialului cetățenesc în luarea deciziilor pentru dezvoltarea comunităților.

„Prezența noastră la acest Forum este de a ne uni cu o parte a societății civile ca să găsim acele soluții pentru îmbunătățirea vieții oamenilor din comunitățile noastre. Scopul este că în luarea deciziilor să participe cât mai mulți cetățeni”, punctează primarul satului Parcani, raionul Șoldănești, Valeriu Lopaci.

La finalul activităților, implicarea și activitatea participanților la Forum a fost apreciată prin diplome, dar și prin disponibilitate pentru colaborare ulterioară, bună dispoziție și aplauze.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Centru, partenerii de implementare a proiectului sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO „HABITAT”.