Comunicat de Presă // 15 organizații ale societății civile din Regiunea Sud au primit certificate de grant din partea Uniunii Europene

Comunicat de presă

15 octombrie 2020                                                                                                                                                                                                                                                                         Cahul

15 organizații ale societății civile din Regiunea Sud au primit certificate de grant

din partea Uniunii Europene

În ziua de 15 octombrie 2020, orașul Cahul a fost gazda evenimentului de înmânare a certificatelor de grant organizațiilor societății civile din Regiunea de Dezvoltare Sud, beneficiare ale Programului de granturi locale al UE.

Programul de granturi locale (PGL) este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021) implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Sud, partener al proiectului este Centrul Regional de Asistență și Informare a Organizațiilor Nonguvernamentale “CONTACT-Cahul”.

Cele 15 organizații ale societății civile beneficiare ale PGL Sud, care au primit certificatele de grant sunt: AO Dezvoltare prin implicare, Asociația Băștinașilor din Comuna Manta „Acasă cu Dor”, AO ActiveWomen, AO Apă Curată, AO Liceum, AO Capaclia-Alsacia, AO Agenția de Democrație Locală din Moldova, AO AQUA-TAR-SAN, AO Ecoscut, AO Centrul Informațional Tighina, AO Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile, AO AZI, Asociația Obștească de dezvoltare durabilă în mediul rural „Rădăcini Solidare”, AO Perspectiva, AO INTECO.

Suma totală a granturilor acordate este de 512915 EUR, cu contribuții locale de circa 107283 EUR. În următoarele luni, organizațiile beneficiare ale PGL Sud vor implementa în localitățile lor proiecte menite să abiliteze cetățenii prin participarea activă și constructivă în procesele decizionale locale privind dezvoltarea durabilă (economică, socială și de mediu) și infrastructura serviciilor publice în comunitățile locale din raioanele Cahul, Cantemir, Cimișlia, Taraclia, Leova, Căușeni.

La evenimentul de înmânare a certificatelor de grant au fost prezenți Excelența Sa Peter Michalko, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova; Excelența Sa Angela Ganninger, ambasadoarea Germaniei la Chișinău (conectare online); reprezentanți ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenției de Dezvoltare Regională Sud și ai autorităților publice locale.

În cadrul evenimentului, Ambasadorul UE Peter Michalko, a menționat: „Prin intermediul acestor proiecte, cetățenii vor avea mai multe resurse și posibilități ca să-și realizeze visele la ei acasă. Sunt mândru că putem și suntem aici ca să susținem, cu asistența noastră, oamenii din Republica Moldova, pentru a avea un nivel mai bun de viață. Sunt multe inițiative în zona de sud și ne bucurăm că putem susține dezvoltarea acestei regiuni. Importanța colaborării societății civile cu autoritățile locale, asigurarea transparenței și bunei guvernări la toate nivelele, rolul important al mass-mediei pentru informarea cetățenilor, care sunt stăpâni în țara lor și beneficiarii finali ai serviciilor din partea administrației la toate nivelurile - aceasta este substanța societății moderne și a standardelor europene, care sunt și scopul asistenței noastre.”

Angela Ganninger, ambasadoarea Germaniei, fiind prezentă în format online, a menționat în discursul său: „Acordarea celor 15 granturi marchează doar începutul implementării proiectelor locale în Regiunea Sud. Scopul comun al tuturor partenerilor implicați este de a asigura sustenabilitatea inițiativelor locale și de a împuternici cetățenii să contribuie într-un mod semnificativ la procesul de creare și întreținere a serviciilor publice locale.
Societatea civilă are un rol important de a promova furnizarea de servicii locale calitative, importanța accesării acestor servicii și crearea de parteneriate cu autoritățile publice locale în acest sens.

În cuvântul său de salut, Maria Culeșov, directoarea Agenției de Dezvoltare Regională Sud, a precizat: ”Abilitarea cetățenilor este un domeniu foarte important pentru Regiunea de Dezvoltare Sud fiindcă în acest mod beneficiarii finali vor avea posibilitatea să fie instruiți în domeniile-cheie și vor obține capacități eficiente pentru a asigura durabilitatea proiectelor.”

Primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, a felicitat grantiștii și a subliniat că Centrul CONTACT-Cahul a avut un rol de promotor în acest proces.

Directoarea AO Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile, Irina Plis, cu referire la proiectul ce urmează a fi implementat, a spus: „Proiectul CLISSED este menit să impulsioneze implicarea societății civile locale în procesele decizionale din domeniul serviciilor publice locale din Cantemir. Acest proiect vine să completeze lista inițiativelor europene de suport pentru orașul Cantemir, care vizează eficiența energetică, utilizarea surselor de energie regenerabilă, alimentarea cu apă potabilă și servicii de canalizare. Ne dorim ca, în rezultatul acestui proiect, societatea civilă din Cantemir să devină mult mai activă. Ghidați de experții proiectului, de dorim să învățăm a gestiona banii eficient, pentru ca să putem direcționa economiile pentru necesitățile și dezvoltarea instituției”.

Victoria Matveev, AO INTECO: „Ne propunem să creștem angajamentul civic al populației pentru promovarea culturii cetățenilor privind protecția mediului afectat de apele uzate. Vom lucra la sensibilizarea și încurajarea atât a agenților economici, cât și a locuitorilor satului, ca să minimalizăm impactul negativ al apelor uzate asupra mediului înconjurător, respectiv asupra sănătății oamenilor, dar și să economisim resursele de apă.”

„Благодаря проекту, в селе Новоселовка Тараклийского района планируется уменьшить потери водных ресурсов, уменьшить затраты электроэнергии, повысить стабильность подачи качественной воды, а также повысить вовлеченность населения и молодежи, в принятии решений и разрешении социальных проблем села. Данный проект, финасируемый Европейским Союзом, носит долгосрочный характер и окажет благоприятное воздействие на всех бенефициариев проекта в селе Новоселовка, а также позволит инициировать новые инфраструктурные проекты, которые повысят гражданскую активность сообщества и будут способствовать развитию сельской местности и внедрению европейских стандартов”, a spus Galina Burimecicova, directoarea AO AQUA-TAR-SAN.

La finalul ceremoniei, Silvia Strelciuc, directoarea CRAION CONTACT-Cahul, a mulțumit societății civile pentru implicare și a menționat: „Programul de granturi locale din Regiunea de dezvoltare Sud, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), dinamizează dezvoltarea regiunii și creează condiții pentru abilitarea cetățenilor și implicarea mai activă în luarea deciziilor cu privire la serviciile publice locale. 15 organizații ale societății civile, împreună cu partenerii, au recepționat certificatele de granturi din partea ambasadorului UE. Grație suportului financiar al Uniunii Europene, cetățenii vor fi mai abilitați pentru a fi parte importantă a proceselor de dezvoltare locală și gestionare a investițiilor în domeniile de referință ale proiectului: apă și canalizare, managementul deșeurilor, eficiența energetică, mediu și schimbări climatice.”

Înregistrarea video de la eveniment poate fi vizionată urmărind linkul

https://www.facebook.com/ziuadeazi.md/videos/2779331315646945

Mai multe detalii despre proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), puteți afla accesând pagina web www.eu4civilsociety.md

 

Persoane de contact:

Silvia Strelciuc, directoare executivă CRAION CONTACT-Cahul

Cristina Lupan, manageră de proiect

Telefon: + 373 299 84842; E-mail: contact_cahul@yahoo.com; Internet: www.contact-cahul.md